Despre carte: 1964 / Mi-am condus vechiul Ford pe autostradă până la deal, ca să văd proprietatea Bannermanului, situată lângă golf și iluminată de lumina lunii. Conacul arunca umbre bizare, iar o colonadă asemănătoare cu brațele unui schelet uriaș era clar vizibilă în noapte. Față de ultima dată când l-am văzut, moșia era mult neglijată și totul era plin de iarbă. Poarta de fontă din zidul de cărămidă era, totuși, încă pe loc, dar cărămida în sine era deja toată uscată și crăpată, iar balamalele de pe poartă abia se țineau. Dar acum nu era momentul să mă opresc asupra unor astfel de detalii. Gropile de pe autostrada 242 au necesitat o mare prudență a șoferului, dar, cu toate acestea, am continuat să mă uit în jur și a fost atât de natural când o persoană a trăit aici în primii doisprezece ani ai vieții sale. aruncat pentru a fi sfâşiat în bucăţi în această lume crudă. Și el, desigur, vrea să se uite la casa tatălui său, la cicatricile și zgârieturile ei care au apărut în ultimii ani..